Expoziția Facultății de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara, aduce laolaltă rezultate ale cercetărilor artistice ale doctoranzilor în Arte Vizuale. Lucrările selectate demonstrează diversitatea abordărilor și varietatea mizelor artistice și a tipurilor de angajament a tinerilor artiști față de întrebări și probleme din domeniul artelor și din afara sa.
Artiștii emergenți prezenți în expoziție folosesc mediile și tehnicile desenului, picturii, sculpturii, instalației și fotografiei, iar granițele disciplinare sunt frecvent puse sub semnul întrebării sau transgresate. Aspirând să transmită o experiență personală, să exploreze metodic anumite elemente formale și relația acestora cu materia și conceptul sau să comunice idei și să demonteze prejudecăți, artiștii fuzionează cu ușurință medii și tehnici.
Vivacitatea și energia culorii trimit către splendoarea naturii, sugerează libertatea sinelui, dar pot evoca și volatilitatea identităților personale. Prin elemente formale simple și prin serialitate sunt examinate relațiile dintre vizual și intangibil, în timp ce hazardul este integrat pentru a spori calitățile expresive ale obiectului. Materialele obișnuite sunt asociate cu angajamentul social și arată puterea subtilă a conceptului. Desenul și gravura creează sau remodelează realitatea, uneori cu o privire critică și cu ironie, în timp ce prin fuzionarea desenului cu inteligența artificială este chestionat statutul operei de artă.
Diversitatea ideilor artistice și a modalităților de a le încorpora este elocventă pentru multiplicitatea formelor de artă contemporană. Dincolo de acestea se află o explorare neobosită a relațiilor: între formă și materie, bidimensional și tridimensional, obiect și idee, real și imaginar, aserțiune și sugestie, spontan și controlat, personal și universal.
Copyright© 2024 Kulterra, All Rights Reserved