„Lumea lui Dorin Coltofeanu, fiindcă a vorbi doar despre pictura lui reprezintă o limitare drastică a propriei noastre libertăţi de mișcare și de percepţie, este unul dintre cele mai derutante și mai paradoxale fenomene din arta noastră contemporană. Dacă am face un inventar al posibilelor grile de lectură care i s‐ar putea aplica, așezându‐ne cuminte sub robia memoriei și a stereotipurilor noastre vizuale, nu ne‐ar ajunge întreaga geografie a artei europene și nici timpul istoric pentru o lectură exhaustivă. Când crezi că i‐ai găsit matricea stilistică, afinităţile formale și compatibilităţile temperamentale, atunci îţi scapă printre degete, se camuflează imperceptibil, trece cu acte în regulă pe teritorii încă neexplorate și aruncă în urmă, ca în scenariile magice din basme, tot felul de aparenţe înșelătoare.

La prima vedere, Coltofeanu este un artist cuminte de atelier, de atelier tipic, la rândul lui, pentru întreaga tradiţie a picturii de șevalet în care se regăsește întregul repertoriu specific: peisaj, natură moartă, portret, compoziţii, scene de gen, arhitecturi, alegorii etc. etc. Condiţia elementară, dar și esenţială, pentru identificarea unei asemenea diversităţi de gen și de iconografie se regăsește în expresia figurativă, în convenţia clasico‐renascentistă și în amprenta pe care experienţa nemijlocită a fixat‐o în memoria noastră.

De aici, de la acest prim nivel al percepţiei, începe cu adevărat aventura lui Coltofeanu și drama noastră de privitori nepregătiţi; întreaga aparenţă de figurativism și întregul discurs iconografic se prăbușesc la prima atingere adevărată a lumii astfel imaginată. Ceea ce pare formă inteligibilă și descriere ușor de identificat și de procesat prin mecanismele memoriei este, de fapt, o simplă iluzie, o organizare spectrală, imponderabilă și acorporală. În lumea lui Coltofeanu existenţa încetează a mai fi întemeiată pe materie, devine efigie, spirit și aură eternă prin transfigurarea cărnii și prin refacerea inversă a traseului Izgonirii; Fiinţa, în toată diversitatea și în toate ipostazele ei, se retrage din istorie și își recuperează natura paradiziacă. Și de aici, din acest moment, lectura lumii lui Dorin Coltofeanu, o lume ambiguă, spectrală și mistică, devine posibilă. El se joacă subtil cu iluziile Occidentului doar pentru a deschide accesul și a face vizibilă realitatea noastră interioară, dar și pentru a revela natura spirituală a Orientului, a celui bizantin şi a celui Extrem în aceeași măsură.”

Pavel Șușară